În Utrecht sunt 15 grade Celsius și soarele se strecoară timid printre nori. Din când în când. De fapt… extrem de rar. La fel ca și veștile bune despre Mihăiță. El? La fel ca în ultimele zile… e pe patul de spital. E un du-te-vino continuu acolo! Specialiștii îl țin cu blândețe în palmă, soția și tatăl său, Mircea, își predau unul altuia ștafeta susținerii morale, iar centrul medical parcă atrage toate gândurile bune ale celor care-l cunosc. În rest, e ca o cazemată ce nu scapă nicio informație spre exterior, o fortăreață construită într-o zonă învăluită într-o liniște asurzitoare.
Într-o altă parte a orașului, zumzetul tribunei ține un ritm nebun, pentru că echipa lui Mihai dă ultima bătălie din acest sezon. Stadionul, o replică alb-roșie a Cotroceniului bucureștean, e înțesat de fani de toate vârstele. Copii cu părul blond, doamne respectabile, băieți fioroși sau suporteri trecuți de mult de prima tinerețe își pun în fiecare scandare și în orice banner toată puterea lor! Pentru a-i transmite forță „Bichonului”! Printr-o lacrimă pierdută pe obraz sau printr-o rugă înălțată la Cer. „La începutul meciului, când eram în vestiar, simțeam cu toții emoția, eram supărați, dar știam că trebuie să jucăm pentru Mihai”, avea să ne spună portarul Vorn.
Dar meciul stă să înceapă… E hărmălaie, zarvă, înghesuială, sunt 23.000 de oameni ce creează o atmosferă tulburătoare. Un oficial ne dezvăluie că o asemenea asistență nu s-a mai înregistrat de mult timp, unii fani sunt năpădiți de gânduri negre, alții evită să vorbească pentru a nu zvârcoli parcă accidentul de acum o săptămână. „Gândurile mele merg la Mihai, la soția și la familia lui. Îmi dau seama prin ce trec”, ne mărturisește soția lui Di Tomasso, fostul fotbalist al lui Utrecht, ce s-a stins acum cinci. Și ea, ca și ceilalți fani, poartă o eșarfă cu chipul românului. Arena? Pare scena unui vernisaj înduioșător. „Sănătate, Mihai!”, „Suntem alături de tine”, sunt doar câteva bannere asortate imensului steag al României plantat în dreptunghiul verde. E ceva impresionat, ți se face pielea de găină și pulsul îți crește instantaneu.
„Vesel, așa îl cunoaștem toți”
Jucătorii lui Utrecht intră pe teren cu tricouri albe ștanțate cu roșu, galben și albastru și cu chipul fundașului de 28 de ani. Tot Vorn avea să ne explice la final: „Tricourile ne-au dat energie, auzeam numele lui scandat de tribune în primele 15 minute și poate că el ne-a văzut la televizor… Luptă, Neșu!”.
Dar revenim la meci! Un coechipier parcă-i împrumută fuleul devastator, altul acel stâng precis, altul jocul aerian marcă înregistrată Neșu. Așa ajung să se agațe cu sufletul de fiecare minge ce pare pierdută, așa reușesc să marcheze în cascadă. 1, 2, 3, 4, 5! Dar ce mai contează! Parcă nimic nu mai poate transforma grimasele de durere din tribune, în zâmbete calde, pentru că toți așteptăm acel semn de la spital. Un semn care să ne spună că Mihai își poate mișca trupul… „E lucid, a început să vorbească, dar mai are nevoie de aparat de oxigen. Totul este nesigur despre viitor…”, smulgem de la Fooke Booy, directorul tehnic al olandezilor. În loc de încheiere, redăm câteva cuvinte ale căpitanului Silberbauer, cu speranța că Neșu va reuși să fie…”Vesel, așa cum toți îl cunoaștem. Un tip mereu cu poveste frumoasă de istorisit, un băiat minunat”. Utrecht a ratat Europa league
A fost o săptămână neagră pentru Utrecht. Mai întâi a fost accidentarea lui Neșu, care a șocat întreg orașul. Apoi a venit ultima etapă de campionat, care nu le-a îndulcit deloc amarul elevilor lui du Chatinier. „Acum, singurul nostru obiectiv e recuperarea lui Neșu”, a spus antrenorul olandez la finalul partidei de ieri cu Alkmaar. Deși Utrecht a surclasat-o pe AZ (5-1), contracandidata Heracles s-a impus pe teren propriu, 3-0 cu Den Haag, iar echipa lui Neșu a ratat play-off-ului de Europa League. A încheiat sezonul regulat în Olanda abia pe poziția a noua, cu 47 de puncte, cu două mai puțin decât Heracles.
„Așteptăm un semn”
La Utrecht, toată lumea așteaptă miracolul. Frank von Hellemondt, medicul lui Utrecht, e printre cei mai optimiști. Oferă același mesaj, „operația a fost un succes”, și se simte o fărâmă de speranță în glasul lui. Am vrea asigurări, dar medicul lui Utrecht se zgârcește cu ele. Cum a decurs operația? Operația a fost un succes, acum așteptăm recuperarea. Trebuie să vedem cum se va recupera măduva spinării pentru că zona ruptă a fost pusă la loc. Problema asta e rezolvată. Acum trebuie să așteptăm, pentru că durează mult timp ca să vedem urmările. Este greu de spus în cât timp se va recupera măduva spinării. E conștient? Realizează ce se întâmplă? Am vorbit cu el, are încă un tub în gură pentru respirație. Vorbește cu soția sa. Mihai e conștient, știe ce se întâmplă și înțelege foarte bine. Ce șanse de recuperare are? Nu putem spune clar. Așteptăm un semn, nu putem să spunem că nu e bine, pentru că perioada de la operație e prea scurtă. Așteptăm recuperarea.
Ieri, soția și fiul lui Di Tommaso, jucătorul lui Utrecht decedat în urmă cu cinci ani, i-au acordat premiul pentru cel mai bun jucător al sezonului, lui Nana Asare. Neșu a terminat pe locul trei în acest top.
Alje Schut, cel care l-a accidentat pe Neșu, nu a jucat ieri. „Trec prin momente teribile, mă gândesc doar la Neșu zi și noapte. Nu am chef de nimic”, a spus fundașul de 30 de ani.
Nimeni nu dă verdicte aici, dar, din ce am aflat eu, trebuie să fim realiști, să ne pregătim pentru perspectiva că Mihai va rămâne paralizat! Ard Schouten, jurnalist al publicației AD, din Utrecht
reportaj publicat de Alexandra Tănăsescu
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER